Dușurile reci și dese sunt cheia marilor succese

Există persoane care fac duș doar cu apă rece. Altele, doar gândindu-se la acest lucru încep să tremure din toate încheieturile. Însă se pare că acest obicei este unul extrem de benefic care ne ajută să începem ziua plini de energie și pozitivi.

Facem duș cu apă caldă sau rece?
În realitate, atât apa caldă cât și apa rece au efecte pozitive asupra sănătății. Important este să găsești echilibrul perfect pentru tine. Pentru corpul nostru căldura este mai plăcută deoarece permite dilatarea vaselor sanguine și favorizează relaxarea. Însă, dacă “abuzăm”, dușurile calde ne pot fura energia și să ne dezechilibreze circulația sanguină.

Dacă nu ești obișnuit cu dușurile reci îți recomandăm să scazi treptat temperatura și să faci cât mai des duș cu apa cu temperatura mai scăzută. Temperatura din baie trebuie să fie mai ridicată pentru ca acest contrast să fie benefic.

Dușul rece ameliorează circulația sanguină
Contactul cu apa rece acceleează ritmul cardiac, determină vasoconstricția și concentrează circulația sanguină în organele vitale.

Dușul rece întărește sistemul imunitar
După expunerea la rece, corpul, pentru a se încălzi, își accelerează metabolismul și activează sistemul imunitar. Unele studii au demonstrat faptul că dușul rece sporește numărul de globule albe.

Dușul rece stimulează fermitatea pielii
Încă din Antichitate, dușul rece este cunoscut drept un veritabil ritual de frumusețe. Apa rece stimulează irigarea sanguină și alimentarea celulelor pielii cu substanțele nutritive de care are nevoie. După ce ai ieșit de la duș îți recomandăm să îți hidratezi pielea umedă cu un ulei sau o loțiune de corp.

Apa rece conferă strălucire părului
Apa rece se dovedește a fi mai benefică pentru păr decât cea caladă deoarece previne uscarea acestuia. În plus, apa caldă are tendința de a deshidrata podoaba capilară, părul poate căpăta un aspect neîngrijit din cauza acesteia. Apa rece este ideala pentru a preveni căderea părului și apariția mătreții.

Dușul rece alungă depresia și anxietatea
Dușul cu apă rece stimulează acea parte a creierului care este responsabilă cu starea de depresie. Prin urmare, ai mereu la îndemână un remediu plăcut împotriva depresiei și anxietății, dușul rece.

După un duș cu apă rece corpul tău va fi revigorat, pregătit pentru activitățile de zi cu zi. Starea de oboseală matinală va fi înlăturată imediat cu ajutorul apei reci. Ce zici? Te încumeți și tu să încerci? Cu siguranță te-au convins numeroasele beneficii ale dușului cu apă rece.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?